Author: Střed STRING
Centrul pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate şi Ficţiune denumit pe scurt Centrul STRING, este o asociaţie fără scop patrimonial, a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi umaniste, ştiinţelor prospective şi viitorologiei, creativităţii, inventicii şi inovării, a creatorilor şi publiciştilor de science-fiction din rândul pasionaţilor acestor domenii. C.S.P.C.F. are o durată de funcţionare nelimitată şi asigură cadrul legal organizatoric necesar pentru tinerii şi adulţii interesaţi de lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor din domeniile: ştiinţelor de frontieră şi ale complexităţii, creaţiei literare şi artistice, dezvoltării şi stimulării creativităţii, imaginaţiei şi inventivităţii în sfera cercetării şi inovării. C.S.P.C.F. are drept scop afirmarea şi protejarea intereselor creatorilor din domeniile: ştiinţă, artă, science-fiction, politic-fiction, a cercetătorilor ştiinţifici şi ai fanilor, membri şi ai altor asociaţii de profil. Totodată asociaţia se ocupă cu educaţia formală sau nonformală a tinerei generaţii având ca rezultat integrarea acesteia în societate şi eliminarea tendinţelor de excluziune socială pe criterii de vârstă sau pregătire. Centrul STRING îşi propune să elaboreze proiecte la nivel naţional, european dar şi internaţional. În cadrul C.S.P.C.F. funcționează următoarele compartimente: – Laboratorul de ştiinţe prospective (studii, analize, sinteze, experimente - forme şi secţiuni de aur, etc.; – Laborator IT; – Club Art’SF (teatru, plastică, design, vestimentaţia viitorului, alte forme; – Cenaclul „STRING” (Redacţia revistei STRING). – Cine’SF (creaţie - videoclipuri, filme, documentare, vizionare). – Clubul Muzica STRING-ului (compoziţie, interpretare muzica vocală, instrumentală, danstring, drum up). CSPCF, apărut oficial în Octombrie 1990, având ca precursor Cenaclul STRING înfiinţat în 1987 în Universitatea Politehnica București, facilitează membrilor săi accesul la cele mai noi informaţii şi practici din ştiinţă şi tehnică, literatură şi artă, religie, mediu şi ecologie, energie - bioenergie, terapii alternative şi complementare. Denumirea uzuală a organizației este: CENTRUL STRING (1) ştiinţă având ca obiect cauzele tehnice, economice şi sociale care accelerează dezvoltarea lumii moderne, precum şi prevederea situaţiilor care pot decurge din influenţele lor conjugate. V. futurologie. [< fr. prospective]. Dicţionarul explicativ al limbii romane - DEX ‘98 referitor la viitor, la evoluţia viitoare a societăţii prin analiza unor factori şi tendinţe actuale. Dimensiune prospectivă. – engl. prospective. Dicţionar de neologisme - DN 1. cercetare sistematică a viitorului, pornind de la analiza influenţei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, Ştiinţific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologică, politică, culturală etc., mod de gândire şi acţiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective) (2) Teoria STRINGurilor.
Soutěž sci-fi prózy Atlantykron 36
CENTRUM VĚDY, PERSPEKTIVITY, KREATIVITY A FIKCE – STRUNOVÉ CENTRUM 1987 – 2025 VYHLAŠUJE LITERÁRNÍ SOUTĚŽ SF na téma: QUANTUM 1. „Domácí“ příspěvky, maximálně 10 stran, musí být zaslány jednomu z členů poroty do 20:00, 20:08 srpna.
Přečtěte si víceAktivity StrING Center for Atlantykron 36
WORKSHOP Komunikace prostřednictvím písní generovaných pomocí A.I., WORKSHOP Od literárního textu po kinematografii, WORKSHOP Eco Explorers, NEKONEČNÁ KONFERENCE, LITERÁRNÍ SOUTĚŽ SF Quantic 1987 – 2025 1. WORKSHOP: Komunikace prostřednictvím písní generovaných pomocí A.I., probíhá v CENTRU PAVIL
Přečtěte si víceČlenové StrING Centra k 35. výročí FTMB
CENTRUM VĚDY, PROGNÓZY, KREATIVITY A FIKCE by rádo předalo vřelé a upřímné poselství vděčnosti Nadaci mládeže magistrátu Bukurešti (FTMB) za stálou a cennou podporu, kterou našim projektům v průběhu let poskytuje. První projekt podporovaný FTMB se datuje do r
Přečtěte si víceStrING Center na Astrofestu 2025
V sobotu 24. května 2025 se členové StrING vydali na ASTRFEST v parku Crângași, akci pořádanou pod taktovkou Adriana BĂNUȚ. Nadšení a vášeň pro poznání byly testovány v chladu a dešti. Musíme si všimnout debutu Alexe s hudbou vytvořenou v týmu
Přečtěte si víceFantastická noc pro INFINIT
9. května 2025, „FANTASTICKÁ NOC PRO NEKONEČNO“, každoroční projekt STRING CENTRA, běžící nepřetržitě po dobu 30 let. 12 členů StrING, lékařů z různých věd, a jejich hosté diskutovali o existenci INFINIT kolem vydání svazku INFINIT. Na pozadí zvuk a
Přečtěte si více
