Centrul pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate şi Ficţiune denumit pe scurt Centrul STRING, este o asociaţie fără scop patrimonial, a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi umaniste, ştiinţelor prospective şi viitorologiei, creativităţii, inventicii şi inovării, a creatorilor şi publiciştilor de science-fiction din rândul pasionaţilor acestor domenii. C.S.P.C.F. are o durată de funcţionare nelimitată şi asigură cadrul legal organizatoric necesar pentru tinerii şi adulţii interesaţi de lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor din domeniile: ştiinţelor de frontieră şi ale complexităţii, creaţiei literare şi artistice, dezvoltării şi stimulării creativităţii, imaginaţiei şi inventivităţii în sfera cercetării şi inovării. C.S.P.C.F. are drept scop afirmarea şi protejarea intereselor creatorilor din domeniile: ştiinţă, artă, science-fiction, politic-fiction, a cercetătorilor ştiinţifici şi ai fanilor, membri şi ai altor asociaţii de profil. Totodată asociaţia se ocupă cu educaţia formală sau nonformală a tinerei generaţii având ca rezultat integrarea acesteia în societate şi eliminarea tendinţelor de excluziune socială pe criterii de vârstă sau pregătire. Centrul STRING îşi propune să elaboreze proiecte la nivel naţional, european dar şi internaţional. În cadrul C.S.P.C.F. funcționează următoarele compartimente: – Laboratorul de ştiinţe prospective (studii, analize, sinteze, experimente - forme şi secţiuni de aur, etc.; – Laborator IT; – Club Art’SF (teatru, plastică, design, vestimentaţia viitorului, alte forme; – Cenaclul „STRING” (Redacţia revistei STRING). – Cine’SF (creaţie - videoclipuri, filme, documentare, vizionare). – Clubul Muzica STRING-ului (compoziţie, interpretare muzica vocală, instrumentală, danstring, drum up). CSPCF, apărut oficial în Octombrie 1990, având ca precursor Cenaclul STRING înfiinţat în 1987 în Universitatea Politehnica București, facilitează membrilor săi accesul la cele mai noi informaţii şi practici din ştiinţă şi tehnică, literatură şi artă, religie, mediu şi ecologie, energie - bioenergie, terapii alternative şi complementare. Denumirea uzuală a organizației este: CENTRUL STRING (1) ştiinţă având ca obiect cauzele tehnice, economice şi sociale care accelerează dezvoltarea lumii moderne, precum şi prevederea situaţiilor care pot decurge din influenţele lor conjugate. V. futurologie. [< fr. prospective]. Dicţionarul explicativ al limbii romane - DEX ‘98 referitor la viitor, la evoluţia viitoare a societăţii prin analiza unor factori şi tendinţe actuale. Dimensiune prospectivă. – engl. prospective. Dicţionar de neologisme - DN 1. cercetare sistematică a viitorului, pornind de la analiza influenţei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, Ştiinţific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologică, politică, culturală etc., mod de gândire şi acţiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective) (2) Teoria STRINGurilor.

Atlantykron 36 ulmeproosavõistlus

TEADUSTE, PROFEKTIIVSE, LOOVUSE JA ILUKORRAGA KESKUS – KEELTEKESKUS 1987 – 2025 KUULUTAB VÄLJA SF KIRJANDUSKONKURSI teemaga: KVANT 1. "Kodu" tööd, maksimaalselt 10 lk, esitada ühele žürii liikmele hiljemalt 6. augustiks 6,202. p.m.

Loe edasi

StrINGi keskuse tegevus Atlantykronile 36

TÖÖTUBA Suhtlemine A.I abiga genereeritud laulude kaudu, TÖÖTUBA Kirjanduslikust tekstist kinematograafiani, Eco Explorers TÖÖTUBA, LÕPETATU KONVERENTS, KIRJANDUSVÕISTLUS SF Quantic 1987 – 2025 1. TÖÖTUBA: Suhtlemine laulude kaudu, mis on genereeritud PAVILION, toimub A.ILION, abil.

Loe edasi

StrING keskuse liikmed FTMB 35. aastapäeval

TEADUSTE, ETTENÄGEMISE, LOOVUSE JA ILJANDUSE KESKUS soovib edastada sooja ja siira tänusõnumi Bukaresti Linnavalitsuse Noortefondile (FTMB) meie projektidele aastate jooksul antud pideva ja väärtusliku toetuse eest. Esimene FTMB toetatud projekt pärineb aastast

Loe edasi

StrING keskus Astrofest 2025

Laupäeval, 24. mail 2025 käisid StrINGi liikmed Crângași pargis ASTRFESTil, mis toimus Adrian BĂNUȚ juhatusel. Entusiasm ja kirg teadmiste vastu pandi proovile külmas ja vihmas. Peame ära märkima Alexi debüüdi koos meeskonnas tehtud muusikaga

Loe edasi

Fantastiline õhtu INFINITile

9. mai 2025, "FANTASTILINE ÖÖ LÕPMATUSEKS", KEELTEKESKUSE iga-aastane projekt, mis kestab pidevalt 30 aastat. 12 StrINGi liiget, erinevate teaduste doktorid ja nende külalised arutasid INFINITi olemasolu üle INFINITi köite väljaandmise ümber. Taustal heli ja

Loe edasi