Author: STRING chaw
Centrul pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate şi Ficţiune denumit pe scurt Centrul STRING, este o asociaţie fără scop patrimonial, a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi umaniste, ştiinţelor prospective şi viitorologiei, creativităţii, inventicii şi inovării, a creatorilor şi publiciştilor de science-fiction din rândul pasionaţilor acestor domenii. C.S.P.C.F. are o durată de funcţionare nelimitată şi asigură cadrul legal organizatoric necesar pentru tinerii şi adulţii interesaţi de lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor din domeniile: ştiinţelor de frontieră şi ale complexităţii, creaţiei literare şi artistice, dezvoltării şi stimulării creativităţii, imaginaţiei şi inventivităţii în sfera cercetării şi inovării. C.S.P.C.F. are drept scop afirmarea şi protejarea intereselor creatorilor din domeniile: ştiinţă, artă, science-fiction, politic-fiction, a cercetătorilor ştiinţifici şi ai fanilor, membri şi ai altor asociaţii de profil. Totodată asociaţia se ocupă cu educaţia formală sau nonformală a tinerei generaţii având ca rezultat integrarea acesteia în societate şi eliminarea tendinţelor de excluziune socială pe criterii de vârstă sau pregătire. Centrul STRING îşi propune să elaboreze proiecte la nivel naţional, european dar şi internaţional. În cadrul C.S.P.C.F. funcționează următoarele compartimente: – Laboratorul de ştiinţe prospective (studii, analize, sinteze, experimente - forme şi secţiuni de aur, etc.; – Laborator IT; – Club Art’SF (teatru, plastică, design, vestimentaţia viitorului, alte forme; – Cenaclul „STRING” (Redacţia revistei STRING). – Cine’SF (creaţie - videoclipuri, filme, documentare, vizionare). – Clubul Muzica STRING-ului (compoziţie, interpretare muzica vocală, instrumentală, danstring, drum up). CSPCF, apărut oficial în Octombrie 1990, având ca precursor Cenaclul STRING înfiinţat în 1987 în Universitatea Politehnica București, facilitează membrilor săi accesul la cele mai noi informaţii şi practici din ştiinţă şi tehnică, literatură şi artă, religie, mediu şi ecologie, energie - bioenergie, terapii alternative şi complementare. Denumirea uzuală a organizației este: CENTRUL STRING (1) ştiinţă având ca obiect cauzele tehnice, economice şi sociale care accelerează dezvoltarea lumii moderne, precum şi prevederea situaţiilor care pot decurge din influenţele lor conjugate. V. futurologie. [< fr. prospective]. Dicţionarul explicativ al limbii romane - DEX ‘98 referitor la viitor, la evoluţia viitoare a societăţii prin analiza unor factori şi tendinţe actuale. Dimensiune prospectivă. – engl. prospective. Dicţionar de neologisme - DN 1. cercetare sistematică a viitorului, pornind de la analiza influenţei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, Ştiinţific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologică, politică, culturală etc., mod de gândire şi acţiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective) (2) Teoria STRINGurilor.
INFINITE
Prefață / dr. ing. Mihai Alexandru BARBELIAN / 2 pagini 1. Infinitatea Creativității / dr. jr. Mihaela MURARU-MÂNDREA / 14 pagini 2. Infinitul: despre punctul în care Finitul respiră Transcendentul / dr. ing. Florin MUNTEANU / 14 pagini 3. Povestea infinitului: o succintă perspectivă de ansamblu / dr.
Nyeem ntxivSpace-Time STRING '37
SUMARCA SĂ ÎNȚELEGEȚI ACEASTĂ CARTE… / Mihaela MURARU – MÂNDREA ASPECTE TEORETICEDESPRE TIMP, NUMAI DE BINE… / Liviu RADUSTRING: Spațiu-Timp Real și Imaginar al Noilor Generații / dr.ing. Alexandru-Ionuț CHIUȚĂ, dr.ing. Mihai-Alexandru BARBELIANENERGIA O MANIFESTARE A SPAȚIU-TIMPULUI SAU INVERS? / dr.ing.chim. Ciprian –
Nyeem ntxivChaw – Sijhawm STRING 37
💥🌎🎬🎤 Lub Chaw rau Kev Tshawb Fawb Txog Kev Tshawb Fawb Txog Kev Tshawb Fawb Txog Kev Tshawb Fawb, Kev Tsim Kho thiab Kev Tsim Nyog, luv luv StrING Center, ib lub koom haum koom nrog hauv General Assembly of the Foundation for Youth of the District of Bucharest (F.T.M.B.), tau txhawb nqa thaum Lub Kaum Hli 4, ntawm F.T.M.B. lub hauv paus chaw haujlwm, qhov project "SPACE - TIME STRING 37",
Nyeem ntxivUa tiav ntawm SPACE – TIME STRING 37th hnub tseem ceeb ntim
Lub Chaw STRING tau pib nws txoj haujlwm hauv xyoo tshiab muaj tswv yim, pib thaum lub Cuaj Hlis 6, 2024, nrog rau lub ntsiab lus SPACE – TIME STRING 37. Cov ntsiab lus tseem ceeb ntawm lub koom haum hnub tseem ceeb, txij lub Kaum Hli 4 xyoo no, tau teeb tsa. Tag nrho lub rooj sib tham revolved ntawm Alexandru qhov kev nthuav qhia: Artificial Intelligence thiab
Nyeem ntxivAtlantykron
Atlantykron Academy yog lub tsev kawm ntawv lub caij ntuj sov, koom nrog xwm thiab mob siab rau kev paub. Rau kaum hnub hauv ib xyoos, ntawm cov kob qus nyob nruab nrab ntawm Danube, qhov loj ntawm lub chaw ncaws pob football, uas tsuas yog ua phooj ywg nyob rau lub sijhawm no, peb nqa cov thev naus laus zis ua haujlwm siab,
Nyeem ntxivSTRING 30 xyoo
CUPRINSDr. Mihaela Muraru – Mândrea – IstoricGeorge Anania & Romulus Bărbulescu – Pledoarie pentru noul valAdrian Bănuță / STRadaINGinerilorIonuț Bănuță – M – constanta cubică a Stringului / PăsărarulNicu Cozma – Nu aduce anul ce aduce „String-ul” / Elemente de propagandă în filmul
Nyeem ntxivSTRING 35 xyoo
CUPRINS(Ordine alfabetică în fiecare capitol) CUVÂNT ÎNAINTEISTORIC / – Mihaela MURARU – MÂNDREA LITERATURĂGeorge BRAGADIREANU / THEAMarius BUCUR / SPECTACOLUL TREBUIE SĂ CONTINUE / LA MILA LUI K’278Aurel CĂRĂȘEL / POVESTE DE IARNĂNicolae COZMA / REVELAȚIA / NU ADUCE ANUL CE ADUCE CEASULȘtefan
Nyeem ntxiv
