Născut în ziua de 31 ianuarie 1978, la București. Inginer diplomat al Universității „Politehnica” din București, Departamentul de Științe Inginerești, Filiera Francofonă, Divizia Electrică, specializarea „Inginerie electrică și calculatoare” (cursuri în limba franceză), studii aprofundate în domeniul ingineriei electrice la École Polytechnique Fédérale de Lausanne din Elveția (cursuri în limbile franceză și engleză), specializare postuniversitară în pedagogie la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității „Politehnica” din București. Doctor inginer cu calificativ „foarte bine” (magna cum laude) în domeniul inginerie electrică al Universității „Politehnica” din București, Facultatea de Inginerie Electrică. Cadru didactic universitar (preparator, asistent, șef de lucrări) timp de 21 de ani la Facultatea de Energetică, Universitatea „Politehnica” din București și membru al Comisiei pentru Dezvoltarea Creativității din cadrul Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR). Consilier la Ministerul Educației, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor începând cu anul 2007. Membru al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), al Asociației „Societatea Științifică ICPE” (SS ICPE), al Centrului pentru Științe, Prospectivă, Creativitate și Ficțiune (Centrul StrING) și voluntar în cadrul proiectului TROM.

Simfonia Eternității

51D = Dimensiunea rescrierii fundamentale

Baca selengkapnya

Originile Necreate

50D = Dimensiunea convergenței totale

Baca selengkapnya

Apoteoza Conștiinței Universale

49D = Dimensiunea infrastructurii posibilităților

Baca selengkapnya

Calea către Nexusul Existenței

48D = Dimensiunea meta-finalității

Baca selengkapnya

Rezonanța Infinitului Ascuns

47D = Dimensiunea invariabilității valorice

Baca selengkapnya

Sinergia Absolută

46D = Dimensiunea arhitecturii relațiilor sacre

Baca selengkapnya

Freamătul Esenței Cosmice

45D = Dimensiunea reciprocei creative

Baca selengkapnya

Vălul Timpului Nemărginit

44D = Dimensiunea actualizării continue

Baca selengkapnya

Eternul Expandat

43D = Dimensiunea meta-informației

Baca selengkapnya

Ecoul Realității Primordiale

42D = Dimensiunea topologiei sensibile

Baca selengkapnya