Author: navenda STRING
Centrul pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate şi Ficţiune denumit pe scurt Centrul STRING, este o asociaţie fără scop patrimonial, a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi umaniste, ştiinţelor prospective şi viitorologiei, creativităţii, inventicii şi inovării, a creatorilor şi publiciştilor de science-fiction din rândul pasionaţilor acestor domenii. C.S.P.C.F. are o durată de funcţionare nelimitată şi asigură cadrul legal organizatoric necesar pentru tinerii şi adulţii interesaţi de lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor din domeniile: ştiinţelor de frontieră şi ale complexităţii, creaţiei literare şi artistice, dezvoltării şi stimulării creativităţii, imaginaţiei şi inventivităţii în sfera cercetării şi inovării. C.S.P.C.F. are drept scop afirmarea şi protejarea intereselor creatorilor din domeniile: ştiinţă, artă, science-fiction, politic-fiction, a cercetătorilor ştiinţifici şi ai fanilor, membri şi ai altor asociaţii de profil. Totodată asociaţia se ocupă cu educaţia formală sau nonformală a tinerei generaţii având ca rezultat integrarea acesteia în societate şi eliminarea tendinţelor de excluziune socială pe criterii de vârstă sau pregătire. Centrul STRING îşi propune să elaboreze proiecte la nivel naţional, european dar şi internaţional. În cadrul C.S.P.C.F. funcționează următoarele compartimente: – Laboratorul de ştiinţe prospective (studii, analize, sinteze, experimente - forme şi secţiuni de aur, etc.; – Laborator IT; – Club Art’SF (teatru, plastică, design, vestimentaţia viitorului, alte forme; – Cenaclul „STRING” (Redacţia revistei STRING). – Cine’SF (creaţie - videoclipuri, filme, documentare, vizionare). – Clubul Muzica STRING-ului (compoziţie, interpretare muzica vocală, instrumentală, danstring, drum up). CSPCF, apărut oficial în Octombrie 1990, având ca precursor Cenaclul STRING înfiinţat în 1987 în Universitatea Politehnica București, facilitează membrilor săi accesul la cele mai noi informaţii şi practici din ştiinţă şi tehnică, literatură şi artă, religie, mediu şi ecologie, energie - bioenergie, terapii alternative şi complementare. Denumirea uzuală a organizației este: CENTRUL STRING (1) ştiinţă având ca obiect cauzele tehnice, economice şi sociale care accelerează dezvoltarea lumii moderne, precum şi prevederea situaţiilor care pot decurge din influenţele lor conjugate. V. futurologie. [< fr. prospective]. Dicţionarul explicativ al limbii romane - DEX ‘98 referitor la viitor, la evoluţia viitoare a societăţii prin analiza unor factori şi tendinţe actuale. Dimensiune prospectivă. – engl. prospective. Dicţionar de neologisme - DN 1. cercetare sistematică a viitorului, pornind de la analiza influenţei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, Ştiinţific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologică, politică, culturală etc., mod de gândire şi acţiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective) (2) Teoria STRINGurilor.
INFINITE
Prefață / dr. ing. Mihai Alexandru BARBELIAN / 2 pagini 1. Infinitatea Creativității / dr. jr. Mihaela MURARU-MÂNDREA / 14 pagini 2. Infinitul: despre punctul în care Finitul respiră Transcendentul / dr. ing. Florin MUNTEANU / 14 pagini 3. Povestea infinitului: o succintă perspectivă de ansamblu / dr.
Read MoreSpace-Time STRING '37
SUMARCA SĂ ÎNȚELEGEȚI ACEASTĂ CARTE… / Mihaela MURARU – MÂNDREA ASPECTE TEORETICEDESPRE TIMP, NUMAI DE BINE… / Liviu RADUSTRING: Spațiu-Timp Real și Imaginar al Noilor Generații / dr.ing. Alexandru-Ionuț CHIUȚĂ, dr.ing. Mihai-Alexandru BARBELIANENERGIA O MANIFESTARE A SPAȚIU-TIMPULUI SAU INVERS? / dr.ing.chim. Ciprian –
Read MoreCih - Dem STRING 37
💥🌎🎬🎤 Navenda Zanist, Pêşeroj, Afirînerî û Çêkirî, bi kurtî Navenda StrING, ku rêxistineke endam di Civata Giştî ya Weqfa Ciwanan a Şaredariya Bukreşê (F.T.M.B.) de ye, di 4ê Cotmehê de, li F.T.M.B. navenda, projeya "SPACE - TIME STRING 37",
Read MoreTemamkirina cildê salvegera 37emîn SPACE - TIME STRING
Navenda STRING di sala nû ya afirîneriyê de ku di 6ê Îlona 2024an de dest pê kir, bi mijara VAX – WEXTET STRING 37 dest bi çalakiya xwe kir. Ji 4ê Cotmeha îsal ve qonaxên salvegera damezrandina komeleyê hatin destnîşankirin. Tevahiya civînê li ser pêşkêşiya Alexandru dizivire: Îstixbarata Hunerî û
Read MoreAtlantykron
Akademiya Atlantykron dibistanek havînê ye, ku di xwezayê de hatî organîze kirin û ji zanînê re hatî veqetandin. Salê deh rojan, li giravek çolê di nîvê Dunayê de, bi mezinahiya stadyumek futbolê, ku di vê heyamê de tenê dibe heval, em teknolojiyên performansa bilind tînin.
Read MoreSTRING 30 sal
CUPRINSDr. Mihaela Muraru – Mândrea – IstoricGeorge Anania & Romulus Bărbulescu – Pledoarie pentru noul valAdrian Bănuță / STRadaINGinerilorIonuț Bănuță – M – constanta cubică a Stringului / PăsărarulNicu Cozma – Nu aduce anul ce aduce „String-ul” / Elemente de propagandă în filmul
Read MoreSTRING 35 sal
CUPRINS(Ordine alfabetică în fiecare capitol) CUVÂNT ÎNAINTEISTORIC / – Mihaela MURARU – MÂNDREA LITERATURĂGeorge BRAGADIREANU / THEAMarius BUCUR / SPECTACOLUL TREBUIE SĂ CONTINUE / LA MILA LUI K’278Aurel CĂRĂȘEL / POVESTE DE IARNĂNicolae COZMA / REVELAȚIA / NU ADUCE ANUL CE ADUCE CEASULȘtefan
Read More
