Vasul de Sânge al autiștilor aluneca neauzit prin ceața vâscoasă. Alexandru Vromihene încerca să-și mențină postura verticală pe punte, alături de comandantul trupei de mercenari. În spatele lor, aceștia așteptau neclintiți, înfășurați în veșmintele negre ce le acopereau trupul în întregime. Își trăseseră

— Vivek, cum se desfășoară activitatea neuronală a lui Bart? întrebă omul grăsuț ce purta ochelari și avea o barbă subțire în jurul gurii, dând impresia de murdărie creată de mâini uleioase frecate de pielea strălucitoare. Abia își termină întrebarea, când o alertă

Privesc frânghia şi trupul mic cade, bufneşte înfiorător, o strâng în braţe, rămânem culcaţi amândoi, plouă peste noi, plouă. Încet, foarte încet, răpăitul devine mai slab, zgomotul se îndepărtează, se îndepărtează, este departe acum, departe, departe… Caut, apare ca o sclipire… lumină… lumină…