Născut în ziua de 31 ianuarie 1978, la București. Inginer diplomat al Universității „Politehnica” din București, Departamentul de Științe Inginerești, Filiera Francofonă, Divizia Electrică, specializarea „Inginerie electrică și calculatoare” (cursuri în limba franceză), studii aprofundate în domeniul ingineriei electrice la École Polytechnique Fédérale de Lausanne din Elveția (cursuri în limbile franceză și engleză), specializare postuniversitară în pedagogie la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității „Politehnica” din București. Doctor inginer cu calificativ „foarte bine” (magna cum laude) în domeniul inginerie electrică al Universității „Politehnica” din București, Facultatea de Inginerie Electrică. Cadru didactic universitar (preparator, asistent, șef de lucrări) timp de 21 de ani la Facultatea de Energetică, Universitatea „Politehnica” din București și membru al Comisiei pentru Dezvoltarea Creativității din cadrul Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR). Consilier la Ministerul Educației, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor începând cu anul 2007. Membru al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), al Asociației „Societatea Științifică ICPE” (SS ICPE), al Centrului pentru Științe, Prospectivă, Creativitate și Ficțiune (Centrul StrING) și voluntar în cadrul proiectului TROM.

Zorii Infinitului Multiplu

38D = Dimensiunea relațională primordială

Read More

Umbra Adevărului Fractal

37D = Dimensiunea meta-percepției

Read More

Furtuna Destinelor Sincrone

36D = Dimensiunea pluralității de sine

Read More

Confluxul Destinelor Multiple

35D = Dimensiunea echilibrului dinamic

Read More

Fractura Realității Comune

34D = Dimensiunea configurațiilor meta-istorice

Read More

Născuți din Paradox

33D = Dimensiunea sincronizării intenționale

Read More

Umbra Scânteii Reînviate

32D = Dimensiunea echivalenței valorice

Read More

Focul Nemuritorilor

31D = Dimensiunea legislației cosmice

Read More

Umbrirea Eternului Flux

30D = Dimensiunea meta-creativității

Read More

Gardienii Creației Dinamice

29D = Dimensiunea negocierii între realități

Read More