Născut la data de 3 iulie 1955 în Ploiești. Inginer de petrol, absolvent al Universității Petrol și Gaze din Ploiești, promoția 1982. Peste treizeci de ani a activat ca inginer de foraj pe trei continente, din care ultimii 14 ani în apele Africii de Vest, oceanul Atlantic, coordonând sistemul de calitate al platformelor/navelor de foraj ale Saipem, compania italiană de petrol. Pasionat de fenomenul OZN/FAN, a fost membru, din 1972, al Cercului de Cercetări Științifice OZN (ulterior Univers 2000), de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești. Începând cu anul 2019, este directorul executiv al Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (ASFAN-Romania). Este adjunctul reprezentantului României la Coaliția Internațională pentru Cercetare Extraterestră, ICER, de la înființarea acestei coaliții, mai 2021.

無限圖利創造

創造無限 我們都缺少一些東西。即使宇宙也沒有盡頭…人類的特徵是探索的本能和對知識的渴望。與具有無限概念的人見面是一個挑戰,最初可能是一種恐懼感,但可以肯定的是,

閱讀更多

阿瑞斯

韌性、星際政治與外國人聯盟

閱讀更多

探索地下世界

歷史:地下空間的探勘與利用地球結構:地核、地函、地殼顯著成就:鹽礦開採、「黑金」(石油)開採、海洋鑽探、天然氣、地熱能、熱水鑽探、突顯各種有用礦物的礦藏、飲用水

閱讀更多