Centrul pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate şi Ficţiune denumit pe scurt Centrul STRING, este o asociaţie fără scop patrimonial, a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi umaniste, ştiinţelor prospective şi viitorologiei, creativităţii, inventicii şi inovării, a creatorilor şi publiciştilor de science-fiction din rândul pasionaţilor acestor domenii. C.S.P.C.F. are o durată de funcţionare nelimitată şi asigură cadrul legal organizatoric necesar pentru tinerii şi adulţii interesaţi de lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor din domeniile: ştiinţelor de frontieră şi ale complexităţii, creaţiei literare şi artistice, dezvoltării şi stimulării creativităţii, imaginaţiei şi inventivităţii în sfera cercetării şi inovării. C.S.P.C.F. are drept scop afirmarea şi protejarea intereselor creatorilor din domeniile: ştiinţă, artă, science-fiction, politic-fiction, a cercetătorilor ştiinţifici şi ai fanilor, membri şi ai altor asociaţii de profil. Totodată asociaţia se ocupă cu educaţia formală sau nonformală a tinerei generaţii având ca rezultat integrarea acesteia în societate şi eliminarea tendinţelor de excluziune socială pe criterii de vârstă sau pregătire. Centrul STRING îşi propune să elaboreze proiecte la nivel naţional, european dar şi internaţional. În cadrul C.S.P.C.F. funcționează următoarele compartimente: – Laboratorul de ştiinţe prospective (studii, analize, sinteze, experimente - forme şi secţiuni de aur, etc.; – Laborator IT; – Club Art’SF (teatru, plastică, design, vestimentaţia viitorului, alte forme; – Cenaclul „STRING” (Redacţia revistei STRING). – Cine’SF (creaţie - videoclipuri, filme, documentare, vizionare). – Clubul Muzica STRING-ului (compoziţie, interpretare muzica vocală, instrumentală, danstring, drum up). CSPCF, apărut oficial în Octombrie 1990, având ca precursor Cenaclul STRING înfiinţat în 1987 în Universitatea Politehnica București, facilitează membrilor săi accesul la cele mai noi informaţii şi practici din ştiinţă şi tehnică, literatură şi artă, religie, mediu şi ecologie, energie - bioenergie, terapii alternative şi complementare. Denumirea uzuală a organizației este: CENTRUL STRING (1) ştiinţă având ca obiect cauzele tehnice, economice şi sociale care accelerează dezvoltarea lumii moderne, precum şi prevederea situaţiilor care pot decurge din influenţele lor conjugate. V. futurologie. [< fr. prospective]. Dicţionarul explicativ al limbii romane - DEX ‘98 referitor la viitor, la evoluţia viitoare a societăţii prin analiza unor factori şi tendinţe actuale. Dimensiune prospectivă. – engl. prospective. Dicţionar de neologisme - DN 1. cercetare sistematică a viitorului, pornind de la analiza influenţei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, Ştiinţific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologică, politică, culturală etc., mod de gândire şi acţiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective) (2) Teoria STRINGurilor.

Comunitate și grup facebook

https://www.facebook.com/centrulstring https://www.facebook.com/groups/centrul.string/

閱讀更多

Instagram

https://www.instagram.com/centrulstring/

閱讀更多

X

https://x.com/centrulstring

閱讀更多

超越地平線

O incursiune în antropologia explorării umane 1. Introducere / dr. Eugen Dan CADARU 2. Explorarea lumii terestre / Elena ARMENESCU, scriitor 3. Explorarea lumii acvatice / PIERRY 4. Explorarea lumii subterane / dr. Adrian URZICĂ 5. Explorarea spațiului / dr. ing. Ciprian-Gabriel CHISEGA-NEGRILĂ 6. Explorarea devenirii umane /

閱讀更多

探險家的夢幻之夜:“超越地平線”

Centrul pentru Științe, Prospectivă, Creativitate și Ficțiune, pe scurt Centrul StrING, organizație membră în cadrul Adunării Generale a Fundației pentru Tineret a Municipiului București (FTMB), a susținut, vineri 10 mai 2024, la sediul FTMB, proiectul „O NOAPTE FANTASTICĂ PENTRU EXPLORATORI“, proiect finanțat și

閱讀更多

2023 年新成員邀請

弦樂中心 – 1987 年 科學、遠見、創造力和小說中心於 1987 年 10 月 3 日在布加勒斯特理工大學能源學院成立,並於 1990 年 10 月 6 日獲得法人資格,連續活動 36 年。

閱讀更多

百年弦樂

弦樂選集包含從奇幻小說到科幻小說的各種文本,作者同樣多元。這是一個從 80 年代寫作和出版的人(Mihai Grămescu、Aurel Cărăşel 等)代代相傳的訊息,

閱讀更多

STRING雜誌

String 是羅馬尼亞出版的科學和科幻小說雜誌。前兩期由 Baricada 出版社編輯,後兩期由 Tornada 出版社與 Ecce Homo 出版社合作編輯。主編是 Mihaela Muraru-Mândrea 女士。合作者和集體成員

閱讀更多