Fizica cuantică și un mindset constructiv

Daria Drăgotoiu

Mentalitatea (mindset, în engleză) reprezintă sistemul de credințe al unui om despre natura abilităților și capacităților sale, cum ar fi inteligența sau personalitatea.Teoria mentalităților sau teoria implicită a inteligențelor se bazează pe încrederea de sine ca pilon principal, ramificându-se în mentalitate progresistă (growth mindset), atunci când încrederea în propriile puteri și abilități este crescută, și mentalitate fixă (fixed mindset), când individul consideră că abilitățile dumisale sunt cioplite în piatră, de obicei fiind auziți rostind vorba așa m-a lăsat Dumnezeu”.[1] Cea menționată întâi îmbrățișează învățarea și dezvoltarea continuă a individului, posesorii celuilalt tip de mentalitate căutând mai degrabă validare pentru acțiunile și reușitele lor, ceea ce îi face vulnerabili la inevitabilele greșeli sau obstacole ce pot apărea pe parcursul drumului lor spre un obiectiv.[2]

Într-o ordine aparent diferită de idei, fizica cuantică ajunge la o concluzie copleșitoare pentru mintea neantrenată a omului de a considera infinitatea ca adevăr fundamental al existenței fizice. Totuși, natura ne provoacă să ne adaptăm la situație, acceptând ca realitate afirmația că un electron nu are o poziție certă, el nu este undeva, până nu îl măsurăm. Această concluzie a fost trasă în urma experimentului Thomas Young al celor două fante[3], care poate fi închipuit astfel: Un fascicul de electroni a fost trimis către un ecran, cu un paravan între cu două fante (deschizături) foarte înguste (de ordin nanometric), pentru a provoca difracția. Mai jos este o figură ce sugerează cum se comportă unda de lumină când întâlnește fantele.

Atunci când am trimis electronii către ecran, ei au arătat un model de interferență, ca și cum ar trece prin ambele fante în același timp și ar interfera cu ei înșiși pentru a forma un model de interferență neașteptat.[4]

Straniu! Ne-am fi așteptat ca electronii să se comporte ca niște bile ordinare, adică să obținem două dungi pe ecran care să reprezinte electronii care au reușit să treacă prin dreptul fantei respective.

Ce este și mai straniu este că atunci când am folosit un detector pentru a descoperi prin ce fantă a trecut particula am obținut pe ecran un model normal, cu două dungi, de parcă electronii s-au rușinat de comportamentul lor ondulatoriu și au ales să se conformeze așteptărilor noastre inițiale. Deci încercând să observi comportamentul particulei îi modifici starea!

Acest subiect de discuție a aprins celebra dispută dintre Einstein și Bohr de la conferințele Solvay, ținute pentru a oferi lăcaș de manifestare celor mai răsărite minți ale științei.[5] Einstein cuteza să spună că trăim într-un univers determinist, în care putem prezice orice eveniment dacă avem ecuații suficient de bune care să îl descrie, pe când Bohr era convins că particulele trăiesc într-un spațiu cu potențial infinit de a se afla într-un loc sau într-altul, și doar atunci când interacționăm cu particula ea alege o stare în care să se afle. Această contrazicere amicală avea loc în perioada anilor 1927-1930, fiind susținută de ambele tabere cu argumente științifice pe cât de riguroase pe atât de intuitive.

Am ajuns la concluzia că realitatea e definită de observație. Dacă putem aplica asta în cazul particulelor, oare am putea-o aplica și în cazul propriei noastre mentalități? Gândiți-vă doar! Există o infinitate (sau cel puțin un număr foarte mare) de credințe, păreri și moduri în care să interpretați realitatea. Observarea și măsurarea particulei care o determină pe aceasta să colapseze într-o singură stare este acțiunea și cuvântul în cazul unui individ. Obiectul de observat în cazul din urmă este chiar propria condiție, propriile convingeri, limitări și credințe ce restrâng potențialul infinit de existență al subiectului la o singură posibilitate alcătuită și percepută prin filtrul acestora. Partea mea preferată este cea în care aflăm că putem alege cum conturăm colțișorul nostru de realitate. Alegem să ne încărcăm dimineața cu lumina soarelui și să o purtăm pe față sub forma unui zâmbet pentru restul zilei chiar dacă plouă la prânz, sau ne plângem colegilor pentru tot restul zilei că e urât și frig afară? Astfel, mentalitatea ajunge să fie un subiect foarte important, nefiind limitată doar la atingerea de obiective și auto-depășire, ci mai degrabă să constituie elementul cheie care ne modelează viața de zi cu zi!

Un exercițiu mental ce necesită disciplină îl constituie baza unei vieți ușoare. În mod subiectiv și metaforic, aplic fizica cuantică în viața mea de zi cu zi: mă folosesc de un compas interior calibrat prin sinceritate ce folosește ca ace de busolă propriile simțiri și emoții, pot identifica cu ușurință când îmi creez o realitate care nu mă servește. Compasul îmi indică în orice moment în care sunt dispusă să îl observ că există limitări ce îmi provoacă emoții negative și senzații de încordare și greutate în corp. Odată primit semnalul, fac un salt cuantic: întâi identific emoțiile, senzațiile și gândurile ca mai apoi sa realizez de ce vreau să scap de ele (relizez influența lor negativă pentru starea mea de bine). Mă descotorosesc de ele, anulându-le și sar într-o altă realitate în care acestea nu există sau nu sunt valabile. Reușesc astfel în fiecare zi să îmi dezobișnuiesc creierul din a cădea pradă unor obiceiuri și tipare care aduc în prezentul meu drama, trauma și complăcerea. Cartea Atomic Habits m-a ajutat să înțeleg că al nostru creier este conceput pentru a ne ține în viață. [6]Este un lucru extraordinar, căci a fi în viață este o binecuvântare. Totuși, cei dintre noi care își permit luxul de a filosofa și de a citi despre mentalități, infinit și fizică cuantică, cel mai probabil nu suntem într-o situație care să necesite strict supraviețuirea. Astfel, creierul și ceea ce știe el să facă s-ar putea să nu fie suficient în contextul în care vrem mai mult de la viață decât confortul minimei supraviețuiri.

Concluzia este că ne putem antrena conștient creierul în a căuta și a alege cea mai bună realitate dintre infinitatea de realități disponibile, cu ajutorul compasului interior. Astfel, în loc să folosim un simplu detector pentru a observa particula în ce stare alege dumneaei să colapseze la momentul respectiv, ne construim un supercomputer care influențează particula să colapseze în cea mai favorabilă stare în care se poate afla.

Bibliografie

Bernecker, Katharina, and Veronika Job. „Mindset theory.” Social psychology in action: Evidence-based interventions from theory to practice (2019): 179-191.

,,Bohr–Einstein debates”, în https://en.wikipedia.org/wiki/Bohr%E2%80%93Einstein_debates, 7/04/2025.

Clear, James, Atomic Habits,  Lifestyle Publishing, f.a.

,,Experimentul cu două fante al lui Thomas Young: o poartă către lumea cuantică”, în https://www.scientia.ro/fizica/50-mecanica-cuantica/9054-experimentul-cu-doua-fante-al-lui-thomas-young-o-poarta-catre-lumea-cuantica.html, 7/04/2025.

,,O recenzie a cărții Mindset, de Carol S. Dweck, realizată de Iuliana Stan prin lentila circumplexului”, în  https://culturaorganizationala.ro/cultura-la-zi/constructiv/mindset-cum-ne-educam-mentalitatea/ , aprilie 8/ 2024.

[1] ,,O recenzie a cărții Mindset, de Carol S. Dweck, realizată de Iuliana Stan prin lentila circumplexului”, în  https://culturaorganizationala.ro/cultura-la-zi/constructiv/mindset-cum-ne-educam-mentalitatea/ , aprilie 8/ 2024.

[2] Bernecker, Katharina, and Veronika Job. „Mindset theory.” Social psychology in action: Evidence-based interventions from theory to practice (2019): 179-191.

[3] A se consulta ,,Experimentul cu două fante al lui Thomas Young: o poartă către lumea cuantică”, în https://www.scientia.ro/fizica/50-mecanica-cuantica/9054-experimentul-cu-doua-fante-al-lui-thomas-young-o-poarta-catre-lumea-cuantica.html, 7/04/2025.

[4] Ibidem.

[5] A se consulta ,,Bohr–Einstein debates”, în https://en.wikipedia.org/wiki/Bohr%E2%80%93Einstein_debates, 7/04/2025.

[6] James Clear, Atomic Habits,  Lifestyle Publishing, f.a.